REPORTAJ Despre acolo – scurtă relatare despre locul unde „muntele se pupă cu cerul”

Ce am înțeles eu din două săptămâni petrecute în Athos, Grecia?

Am înțeles că Athosul e locul care condamnă gălăgia și cultivă liniștea, locul care condamnă grija și cultivă clipa, locul care condamnă lumescul și cultivă umanul, locul care condamnă forța și cultivă sensibilitatea.

Athosul este locul unde muntele se pupă cu Cerul. Asta nu se poate comunica, ci doar sugera. Cum să redai în câteva cuvinte obscure și sărăcăcioase, Marea Sărbătoare care se întâmplă acolo în fiecare zi?! N-ai cum… Se întâmplă să vorbim doar despre cele auzite și să privim doar către cele văzute, de parcă cele neauzite nu s-ar auzi și cele nevăzute nu s-ar vedea.

Muntele Athos în toată rânduiala și manifestarea sa, reprezintă un îndemn la bărbăție și puritate, un îndemn la aspirație și înălțare, un îndemn la sfințenie.

În romanul „Un om sfârșit” a lui Giovanni Papini aflăm că „O națiune care nu are o conștiință mesianică e sortită pieririi”. Vorbim aici de un țel înalt fără de care o națiune, respectiv o făptura umană n-ar putea accede la împlinire fără un ideal transcendent și imaterial, fără o viziune a grandorii și perfecțiunii, fără o sete de absolut.

Tot așa, bărbatul care nu poartă în sine o viziune „Mesianică” asupra lui însuși (un „Imitatio Christi”, în spusele Fericitului Thomas a Kempis), e sortit mediocrității și banalului cotidian. Nu este vorba de un egocentrism, nici despre cel ales, ci despre oricare aude chemarea și năzuiește spre înalt. Putem spune că Athosul e locul ideal unde filosofia (ontologia) se unește cu teologia, atât în teorie, cât și în practică, loc în care cele două devin surori, sub cupola aceluiași Tată.

Am înțeles că acolo sus se trăiește apostolic, tradiția și credința s-au păstrat vii, iar disciplina este aspră și riguroasă tocmai fiindcă se urmărește nu doar o biruință trupească, sufletească sau intelectuală, ci mântuirea însăși. Acolo sus, mii de cântece și rugăciuni țes pânzele cerului, fără încetare, zi și noapte, iar noi întrebăm, de ce?

„Vino și vezi!”, Filip în (Ioan 1,46).

Scroll to top