„Profesorul de fizică” de la Azuga – pledoarie despre dialog și creație

„E o naivitate să crezi că poți face fizică fără să porți o conversație cu Newton sau Planck, e o naivitate să crezi că poți face muzică fără să porți o conversație cu Bach sau Mozart, e o naivitate să crezi că poți face artă fără să porți o conversație cu Michelangelo sau Rodin. Mai mult de atât, e o naivitate să crezi că poți fi creștin fără să porți o conversație cu Hristos sau cu apostolii. Nu poți înțelege un om, un maestru, fără să porți un dialog cu el.

Desigur, e o nebunie să crezi că poți purta o conversație cu toți acești oameni, dar este o și mai mare nebunie crezând că poți „creea” ceva, fără a purta, în prealabil, un dialog cu ei. Omul, fără acest fără dialog, cu sinele sau cu maeștrii, poate cel mult produce ceva sau construi ceva, dar nicidecum creea ceva. Creația este altceva!

Doar citindu-i pe marii maeștri, nu-i suficient, nici disecându-le opere, căci, crezând asta, te înșeli. Limitându-te doar la acest cadru, nu poți deveni decât un simplu diletant, ori ființarea presupune cu totul altceva. Noi suntem invitați la o cu totul altă «petrecere», aceea de creatori.

Fugim de dialogul cu noi înșine de parcă am vorbi cu pereții, de parcă n-am exista, mai mult de atât, fugim de dialogul cu clasicii, cu maeștrii și opere lor, iar acest fapt, nu poate decât să ne înstrăineze și mai mult de propria persoană, când colo, doar la ei mai putem găsi, astăzi, mai mult ca oricând, înțelegere și rezolvare.”

Scroll to top